Liderul Confederatiei pentru protejarea Marii Negre “Kardoga”, Kenan Kuri, trage un semnal de alarma, avertizand ca Marea Neagra isi pierde vigoarea din cauza poluarii masive iar stocurile de pesti sunt in scadere. Din acest motiv, statele riverane trebuie sa accelereze masurile comune asupra carora au convenit in 1996, privind protectia si refacerea biodiversitatii acestei ape.
In cadrul planului de actiune convenit in 1996, tarile din regiunea Marii Negre s-au pus de acord asupra unor masuri critice privind refacerea si dezvoltarea ecosistemului insa, in ciuda eforturilor, au esuat in demersul lor si trebuie acum sa conlucreze pentru a contracara efectele poluarii, a mai spus Kuri.
“Fenomenul eutroficarii – formarea in exces a algelor din cauza cantitatilor prea mari de azot si fosfor – este principala cauza care afecteaza specile de pesti din Marea Neagra”, conchide presedintele Confederatiei pentru protejarea Marii Negre.
Sursa: Ziua de Constanta